Mandria nationala

Am scapat de stres, de nopti albe si alte d-astea specifice. Ma facui urolog, a iesit cum am vrut... dar asta e alta poveste ce cred ca merita detaliata separat. Pentru o perioada macar, am revenit aci ca sa "scluptez in muci" alte nimicuri ce mintea-mi debiteaza. Iar azi vreau sa-mi analizez sentimentul de mandrie, propriu-mi romanism, fara pretentii de adevar.

M-am gandit de mai multe ori ce ma leaga de tara asta, de ce-mi dau lacrimile si mi se zbarleste pielea cand ascult "Treceti batalioane romane carpatii", de ce mi-e atat de greu sa ma gandesc ca o sa plec afara sa-mi fac meseria. Si mi-am dat seama ca e vorba de o singura chestie, recte "identitate". Zicea Badea aseara ca "ne-am intamplat" in Romania, ceea ce mi se pare corect. Daca m-as fi nascut in Franta, oare as fi vrut sa fiu roman? In niciun caz. Nu starnim nici invidie, nici prea mult respect p-afara. Suntem cu ceva mai presus de altii? Eminescu? Altii au Shakespeare. Hagi? Altii au Maradona sau Cantona. Burebista? Altii au Macedon, Napoleon, Bolivar. Ilie Nastase? Altii au Sampras sau Becker. Ecaterina Teodoroiu? Altii au Jeanne D'Arc. Curmand lista, vedem oricum ca n-avem nimic care sa ne situeze deasupra altora. Ne-am intamplat in Romania si i-am preluat valorile.
De ce m-as mandri cu istoria neamului? Daca facem un calcul, vom vedea ca perioadele de "glorie" cand am fost "stavila" p-aci prin zona impotriva Semilunei ("Stefan, Mihai, Corvine", Tepes, etc.) sunt mai mici ca suma decat perioadele de aservire in care-am tot platit tributuri. N-am fost in stare nici macar sa pastram Basarabia, pentru ca la Yalta in '45, creionul rosu al lui Stalin a lasat o dunga cam groasa. Pe langa altii, suntem nimeni pe lume.
Dar de ce-s mandrii americanii de "4th of July"? Au o istorie pe care noi am invata-o intr-un singur semestru, pentru ca da, ar incapea intr-o brosurica... i-am batut la fotbal - rad- pana si noi, sunt natia care-a comis un mare genocid asupra negrilor, serviciile lor si-au luat o mare petarda in mufarina in 2001, pe 11 sectembre; si totusi sunt mandri, ba. Ies in strada, flutura stegulete, mananca popcornul lor de cacat (a se intelege ca popcorn mi se pare de cacat oriunde pe glob, ca si semintele noastre), dau cu artifucii (chinezesti, nu?), zboara cu avioane, "picteaza" pe cer, pula mea... ce mai fac ei...
D-aia suntem si noi mandri. C-avem o identitate, c-avem o istorie asa cum e ea, ca ave(a)m un sport asa cum e(ra) el... ca ne stim intre noi, ca am crescut printre romani, ca avem (unii) anumite valori specifice natiei. Rimaru a zis odata pe o piesa "Da Hood" ca (citez din memorie) suntem "olimpici la alba-neagra si-uneori la matematici"; n-avem incotro decat sa fim mandri si de aia, si de aia...

Ce-am avut si voi avea mereu cu etnicii maghiari? (asta ca sa nu le zic in altfel, cuvantul cu "B", care se termina cu "ozgori"). Nu-i sufar pentru ca atenteaza la identitatea mea. Aia e. Imi vine iarasi in minte un vers, de data asta de la Parazitii, anume "minoritatile au drepturi, majoritatea nu". Pai cam asa e.

Noua Dreapta.
Ieri mi-a zis cineva ca s-au cam batut "tete a tete" o vorba si-un tricou.
Vorba. N-o mai tin minte exact, dar mi-a fost partial reprodusa si cica ar fi reflectat o lehamite a mea in legatura cu "1st of December" (futu-va-n cur de americani). Da, mi-e lehamite ca militarii au defilat in fata unor "nimici", ca i-au prezentat onorul lui Boc, mi-e lehamite de sentimentul national care apare brusc si doar in vremuri cu zapada, in oameni care n-au nicio treaba, care s-au pisat pe valori, identitate, stindard si ce mai vreti voi... mi-e lehamite ca de Ziua Nationala (as fi preferat una mai pe primavara, da) sa-l vad pe Boc, Murg, Udrea, pula mea... alte lichele. Mi-e lehamite ca pe la TV (OTV) pe 30 noiemvbrie se "sarbatorea" cu Axinte!(-n pula mea!!!) si alti nimeni, "menestreli" de doi lei! Mi-e scarba de ce-nteleg unii prin zi nationala sau 1 decembrie! Mi-e lehamite ca milioane de romani habar n-au ce reprezinta ziua de 1 decembrie (ma doare mult mai mult cand e vorba de 15 sau 21 decembrie), dar se inghesuie la fasole cu "sausages" si vorbesc de mandrie nationala, dupa ce acum o luna s-au mascat de Halloween (am scris bine? mi se rupe), care-si cumpara inimioare in februarie si care nu m-ar surprinde ca in cativa ani sa inceapa sa umple "turkey". O sugeti "deepthroat", ba!
Tricoul. Era unul cu Avram Iancu pe piept, incadrat de crucea celtica si pe care scria "Lupta continua", iar pe spate "www.nouadreapta.org", adresa de la care l-am si comandat pe internet. Si mai am unul, cu Corneliu Zelea-Codreanu pe piept, tot cu cruce celtica. Desi le mai port pe sub alte tricouri (sunt stramte ambele si le tin ca sa nu le transpir pe cele largi de pe deasupra - e practica buna), ideile mele nu prea mai coincid cu ale Noii drepte. Bine, niciodata n-au coincis mai mult de 75%, dar in vremurile de azi, ideile, organizatia nu-mi mai spun nimic. E tacere, neputinta, adunari "pe ascuns", tabere... si nimic concret. In plus, eu nu cred in Dumnezeu. Iar asta cu Dumnezeu si "legiune" prigonitoare de evrei sau orice, mi se pare ca si ele se cam bat cap in cap. Pot spune ca nu sunt atat de nationalist precum arata tricourile, dar si ca voi avea mereu respect pentru Ion Moța, Vasile Marin, Petre Țuțea, Noica. Ideile legionare nu mai sunt de actualitate... nationalismul are nevoie de o forma noua, slefuita... ca Arghezi a zis bine el: "Din bube, mucegaiuri şi noroi, iscat-am frumuseţi şi preţuri noi."

In concluzie, in "lupta" nu ne mână valori, onoarea de-a ne fi nascut romani, "onoarea" de-a fi clasificati ca ciorditori oriunde ne-am duce, "onoarea" de-a ne fi nascut in aceste vremuri intr-o Românie in plin proces de tiganizare... Nu-s astea! nu Hagi, nu Mircea, nu Iancu de Hunedoara... nu Eminescu, nu "The Carpatian Garnden", nu "le Delta du Danube"... ci noi! Pentru ca avem identitate, si oriunde ne-am i nascut pe lumea asta, am fi avut-o si-acolo si-am fi fost mandri ca ne-am nascut in cutare tara si ca un oarecare inaintas s-a luptat cu maimutele pentru dreptul de-a cultiva radacina de ridiche mozambicana. Suntem mandri de trecutul nostru, pentru ca ai nostri au trait aici, pentru ca ai lor s-au scaldat in sange pentru pamantul asta, pentru ca noi s-avem, in pula mea, acum identitate! Aia e!

La final, voiam sa pun "Cantec", cantat de T. Gheorghe. Problema e ca si Cosbuc a scris mai multe poezii care-s numite "Cantec", iar p-asta de-o vreau eu cantata de Tudor Gheorghe... n-o gasesc. Vreau si eu "Cantecul" lui Tudor Gheorghe si nu gasiesc. Toti youtube-erii sa apeleze la mine! Serios, daca are cineva piesa cu versurile de mai jos, sa mi-o trimita cumva, rogu-va. Iata, asadar, prima strofa din poezia cosbuciana:

"Ţară-avem şi noi sub soare,
Şi-o râvnesc duşmani destui,
Dar prin vremi asupritoare
N-am lăsat-o nimănui.
E bogată, zici! vezi bine,
E bogată, căci în ea
Multe inimi sunt, străine,
Şi-i frumoasă, că-i a mea.
Dacă-i mică, nu-i de-ocară,
Căci viteji în ea mai sînt,
Şi-apoi şi la noi în ţară
Creşte fierul din pământ.
Când voim, îl ştim culege,
Ştim cum să izbim cu el
Când duşmani lipsiţi de lege
Vin spre noi cu gând mişel."

"Treceti batalioane romane Carpatii" am pus-o pe facebook. Aici ar merge altceva, mai de sarbatoare asa si mai mult cu semnificatie, decat cu mesaj patrioic. Uite... mie Tudor Gheorghe mi se pare la fel "romanesc" ca si sarmaua cu mamaliguta, ca si Delta, ca si Oltenia sau Ardealul.

Tragem De Timp

Versurile mele sunt aci. Restul povestii e mai jos.

Eu:
Mai demult nu realizam, dar acuma cred si eu
Ca inevitabil vine vremea sa spunem adio
Vremurilor frumoase, dar toti copiii cresc
De-acum fiecare are, un alt drum, e firesc
Anii trec fulgerator, parc-ar fi scurt-metraje
Lasand loc altui decor, si altor personaje
Noi avem din ce in ce mai putine sa ne spunem
Si-o ardem serios, nici nu mai zambim la glume
Iar din ce in ce mai des, unii pornesc catre vest
Poate asta-i drumul lor, cine-s eu ca sa-i opresc?
Si-alergam fiecare, cautandu-ne o cale
Prin vantul care bate de la an la an mai tare prin gradini spuberand,
petalele de trandafiri
Iar noi zburand ca ele, ne legam de amintiri,
Cand stergandu-le de praf le mai scoatem din sertare
Pe la cateva betii care-s DIN CE IN CE mai rare
Si poate distantele vor fi mai mari decat acu'
Da' stii ca dac-ai nevoie, ne gasesti acolo, nu?
Iar eu stiu ca vine vremea cand nu voi mai umple foi
Timpu' nu iarta pe nimeni, nu ne iarta nici pe noi


Esra:
Obisnuiam sa ma pierd intre caiete si stilouri
Dar am crescut si le-am inlocuit dosare si birouri
Printre sute de ecouri ce faceau totul mai dificil
Am continuat sa vad totul cu niste ochi de copil
Si copilul asta viseaza ca pleaca peste mari si tari
Ca`si croieste drumuri si carari fara sa`i pese de urmari
Cand toti au plecat si l`au lasat mai mereu singur
Si-a invatat sa nu creada-n nimeni,sa fie pe el sigur
Si n-a asteptat minuni, n-a stat la mana oricui
Iar tot ce a obtinut pana azi, este doar meritul lui
N`a umblat hai hui, n`a alergat ca ciocanul dupa vreun cui
Si cand toti au renuntat,a luptat pentru el si pentru ai lui
N`a suferit la despartiri ca stie ca vor mai fi la fel de multe
La fel de multe fete tute ce i`au lasat pe inima cute
La fel de multe prietenii ce vor disparea ca un miraj
Dar la fel de multe ce vor ramane pe viata exact ca un tatuaj
S`a pierdut in jocuri dar a fost calit si prin focuri
A luat viata in piept mereu, nu s`a ascuns ca altii dupa blocuri
Si cand copilul asta isi pune ceva in cap nimeni nu`l opreste
Deasta vor trebui sa se pazeasca atunci cand el va creste dar

Swift :
Copilul asta tot trage de timp
Ca nu vrea sa fie trist sau sa creasca vreun pic
Are vise multe prinse-n umbre de zile sumbre
Nu fite scumpe de fise aduse vrea fetite bune
Ca i se rupe cand i se spune ca visul nu se
indeplineste mereu d-asta-l tine ascuns in huse
si asta o stie de mic cand din fata lui ca Siegfried
Disparea cate un alt amic,nu crede in nimic magic
Trage intr-un mod tragic sa se mentina tare ca SCANDIC!
Dar e panicat,nervos,stresat c-a observat
Ca timpul schimba tot si nici pe el nu l-a uitat
si de la torturi si jocuri fotbal in spatele blocului
la pistolul cu ...bile nimic nu-l tine locului
Si a prins in coltul lui prieteni cu false fete
ochhind incet in teste fete ce-i jucau nefaste feste
ca pana si fratiilor de cruce le-a pus cruce peste
si-au ramas doar imaginile in timp ca desenele rupestre
Dar chit c-a trecut rupt continua sa mearga
Calcand peste cadavre si oricine-l incearca.

Cypher (SQN):
Mi-amintesc cand eram niste pusti ma
Urcam in corcudus ca vroiam sa dam o dusca
Si-apoi colindam ca Hrusca,batausi si pusi pa
Fapte mari desi stateam in cada cu ratusti
Vedeam duminica la slujba fete date cu ruj ca
Sa ne facem cruci doar cand miscau din buci, nauci
Ca niste turci luam bani mamei si fugi
aveam sfanta bicicleta precum calul la haiduci
Si imparteam o eugenie si doua batoane dulci
Frate pentru frate! Da frate asa era p-atunci
Pe multi i-am pierdut in goana pentru bani de ani
In club printre narcomani sau bodegi de pe Lipscani
Au ajuns sa piarda si bucuria de-a trai
In Casino in Centru ingropati in datorii
Dar oricum sa stii mai suntem cativa la scara
Departe de egoism ,snobism sau alta boala
Care incet te omoara si nu stim ce sa mai credem
Cand tu crezi ca o pizda e mai buna decat cel mai bun prieten
Se vede in ochii mei imi pierd rabdarea si flerul
Ce tren stii tu bah ca isi asteapta pasagerul ?!
Am doar frati decorati dupa merit si vechime
Paharul sus pentru cei care-au mai ramas cu mine.

Mojito? Cozmopolitan? Daichiri?

Eu am scris-o, ma?

Sa-mi bag! Eu am scris-o?!?
Ce mi se pare total aiurea e ca acum cativa ani - cred in 2006 - cand am scris strofa din Alter Ego (o piesa care ar merita un remake, acum dupa 4 ani, cu alta tehnica si-alt flow... si alta experienta) aveam secretul. Apoi am uitat de el. Si fara sa-mi dau seama, el m-a vindecat: Alter Ego-ul, care era inca "in firea lui", cand eu iesisem total din "firea mea".

"Si tu la fel ca mine ai trecut deja prin multe
Au fost putine bucurii, mai mult momente neplacute
Erau clipe cand toate te enervau, sau
seri in care nici macar tigarile nu te calmau
Satul de prea mult tumult ai fi vrut sa pui punct
Crezand ca ai trait destul ca destinul te-a infrant
Ai fost supus de ura si rapus de tristete
N-ai rezistat, ti-ai lasat sufletul sa-nghetze
Erai deseori tentat sa renunti, dezorientat
Dar ai invatat s-asculti cu inima, e-adevarat?

Ai invatat sa eviti, sa uiti anumite ganduri

Acum stii ca ai multe de spus, multe de pus in randuri
Deci invata sa induri, priveste mereu in fata
Fii mereu sigur pe tine, chiar daca vezi in ceata
Desi destinu-i meschin iar tu suspini uneori
Sunt al tau Alter Ego ce te indeamna sa nu mori


Mi-am adus aminte de piesa asta pe care n-o mai ascultasem de cativa ani, intrand pe blogul unei fete pe care se pare c-au rapus-o niste treburi.
Era vorba de altceva si despre altcineva (drag mie) in piesa, dar alter ego-ul era secretul. Pentru ca peste toate, tu trebuie sa te ajuti sa treci. Stiu acum ca nicio dezamagire, niciun esec nu-i un capat de tara. Si-am trecut si peste criza, da (mult mai repede decat Romania... ce vrei, eu am conducere buna la mansarda). Aseara iar am vorbit cu Nicu, care mi-a zis ca nimic rau nu se poate intampla la Rezi... nici macar daca fac atac de panica in examen si pierd examenul. Si pana la urma, are dreptate... care pula mea e drama? Mai dau o data la anu'. In plus, mi-a promis ca dupa examen ma duce sa sar cu parasuta. Asta e de mult pe "Wishlist".

Pana la urma, cea mai mare putere sta-n noi insine. Si de restul... ni se rupe, nu-i asa?

Criză

Da; iar o dau in labe triste cu mine insumi. Speram sa nu mai simt nevoia sa-mi scuip starile aici, pentru ca de obicei le scuip doar pe cele naspa. Tocmai cand credeam ca am scapat definitiv de starile alea morbide, vad ca ma apuca iar... de vreo cateva zile.
Orasul asta ma sufoca incredibil. Invat si iar invat, si asa uit de multe. Dar uneori nu ajunge. Simt ca nu mai pot, da' nici nu stiu ce nu mai pot. Atata liniste si izolare de toti si toate... ma omoara; pentru ca nu asa sunt eu. Eu nu-s linistit, eu mereu aveam de chef de cate ceva, eu eram ala care voia sa faca chestii dubioase la care unii stramba din nas si ridica o spranceana. Singurele clipe de amuzament in zilele astea mi le da Caragiale, in scurtele lecturi pe care le fac, de obicei spre dimineata. As vrea sa ies din monotonia aspasatoare, dar data examenului nu ma lasa. Nu vreau sa am ocazia sa-mi reprosez zilele pierdute. Vreau s-o fac "ca la carte", pentru ca mie de obicei mi-au iesit treburile. Cand am zis ca dau la medicina, unii s-or fi indoit, mama ma futea zilnic la telefon cu "M-ai dezamagit. Nu inveti deloc, n-o sa iei la facultate". Dar am luat. La Cluj, apoi la Bucuresti: 236 din 480 de oameni. Nu ca ma laud, dar am fost bun. Apoi am avut restante, pe care le-am luat pana la urma, chiar dupa emotii infinite, nopti nedormite si ganduri sumbre. Am trecut de zeci de examene in aia 6 ani. Mi-a iesit pana acum, vreau sa-mi iasa si de-acum incolo. Eu nu prea am stiut ce-i ala esec, si nici nu vreau sa stiu; si pentru asta trag tare. Nu concep sa nu fiu tare la examenul asta. Eu... n-am cum!

Si totusi cred ca starea asta mi se trage de la viitor. Intr-o piesa ca va fi pe albumul KTN, am zis asa:

"... evadez din realitate
si desenez in creion schite imaginare
predestinate sa dispara caci se pare ca-n uitare
prezentu' le-nnegreste miseleste pe fiecare
Eu incep sa le percep ca pe imagini precare
Pe care... le pun in sertare cu amintiri
Si le adaug la colectia de ganduri si trairi
Simtiri ce le impart cu tine... si te ascult
Cand raman tacut rememorand momente din trecut."

Da. Schitele mele despre propriu-mi viitor sunt innegrite de cerneala prezentului, scursa din calimara timpului. Suna de cacat, nu? Vorbesc vorbe...
Treaba ca atunci cand constientizezi realitatea prezentului, viitorul parca nu prea-ti mai surade, parca nu prea mai e asa cum l-ai visat anterior, parca rozul putrezeste spre a revela eterna si ubicuitara - pentru mine - nuanţă căcănie... si-mi dau seama ca nu pot avea ceea ce vreau, ceea ce unii au si transforma copilareste in drama.

O doctorita, ce are aproape 30 de ani, mi-a zis ieri ca nu stie ce sa faca cu viata ei. Atunci am realizat ca nici eu n-am habar de ce voi face cu a mea. Eu visam... am vizat toata vara, de cand m-am apucat de invatat. Am invatat visand si "viceversa" (cum ar zice Lefter Popescu, ca tot sunt eu in "perioada Caragiale"). Viceversa... adica am visat invatand.
Ca sa ma inscriu la examenul asta, am platit 300 de lei. Da, intr-o tara in care medicii n-au nicio sansa, au salarii de mizerie si viata de cacao, Ministerul Sanatatii cere 300 de lei taxa pentru examen. A fost o simulare ieri, in aceleasi conditii, organizata de Societatea Studenteasca de Chirurgie din Romania. La ei, taxa a fost 20 de lei... E o diferenta cam mare, nu? 280 de lei. Ba, daca tu esti Statu', Guvernu' sau ce esti... nu poti organiza un examen pe banii tai, ma? E ca si cum o firma la care vrei sa te angajezi ti-ar percepe taxa ca sa poti merge la interviu. Pizda ma-sii.
Si dupa toate astea, ma omoara perspectivele... in principiu salariul de 700 de lei. Ma gandesc cu groaza la cum va fi, si asta-mi taie orice elan. Subiectul asta il voi aborda cu alta ocazie, desi el cred ca e motivul starii mele de cacat: lipsa de perspectiva. Pentru ca fara bani esti ZERO! Esti nimic! Iar oamenii nu vor sa aiba de-a face cu nimic... si-atunci nu poti sa ai ceea ce vrei, chiar daca nu vrei prea mult.

Deja am scris prea mult si poate plictisi-voi eventuali si vajnici cititori.

Va multumesc, feliilor, pentru ca existati.

Iata si piesa de care-am pomenit mai sus (un fragment din ea), filmare facuta de scumpa SanzyK, ce nu mai e printre noi de aproape un an. Mersi, fato. Oameni ca tine nu-s de uitat! Odihneste-te in pace.

Marti, dupa Craciun

Am auzit o bucatica din piesa asta in reclama de la Nestle Musli. Nu-i asa ca-i superba? Pacat ca trecu vara. Si inca n-am parasit Bucurestiul decat pentru a invata in Rosiori acolo. Veti fi fost voi pe la mare, pe la munte, prin Filipine si Indonezia, Portugalia sau Brazilia... dar tot aci v-ati intors. Asta ma consoleaza. Glumesc. Poate la anul...
Intepat de albine ( + 3 zile de scarpinat "incuded"), muscat de furnici d-alea maro... traumatizat de linistea de provincie, iata ca ajunsei in sfarsit sa vad un film pe care-l asteptam de mult timp.

Aseara, cand am iesit din sala, ma gandeam ca tre' sa scriu despre el... ca ar fi multe de zis. Uite... acum nu stiu ce sa mai zic... "Marti, dupa Craciun" a intrat intre preferatele mele din cinematografia romaneasca. E o poveste de viata, ceva ce se poate intampla oricaruia dintre noi, iar reactiile sunt atat de naturale... adica ajungi foarte usor sa empatizezi. Sunt si cateva situatii penibile in care vezi ca personajele habar n-au ce sa zica... discutiile alea doar pentru a face conversatie cu care sigur v-ati intalnit de sute de ori.
Desi filmul in esenta lui e o drama, cei 20 cati eram in sala, radeam cu gura pana la urechi. Asa se intampla la multe filme romanesti, stiu: pentru aia e dramatic, pentru tine e amuzant - vezi Filantropica, Occident, Un cartus de Kent si un pachet de cafea.

Observ ca Radu Muntean (ca si Cristi Puiu), prefera in distributie anumiti actori (bine, poate nici n-or fi altii buni prin Romania), anume: Mimi Branescu (mie-mi place rau de el), Dragos Bucur, Adrian Vancica (ei sunt trio-ul din "Boogie" - alt film exceptional al lui Radu Muntean) si pe care-i regasim si in "Hartia va fi albastra". Apoi, mai e si Victor Rebengiuc. O sa le mai recunoasteti pe "bunica" din reclamele la iaurtul "Casa Buna" si pe tipa din reclamele Vodafone. Nu le halesc pe niciuna dintre ele. Na!
Interesant e ca, ca si in "Un cartus de Kent si un pachet de cafea" (de Cristi Puiu), Rebengiuc e tatal lui Branescu. Cei care ati vazut "Moartea domnului Lazarescu" (tot de Puiu - urmeaza filmul "Aurora", cu Cristi Puiu actor), i-ati vazut si-acolo pe Dragos Bucur si Mimi Branescu. Sunt exceptionali astia doi!
Nu ma apuc eu sa analizez acum faze din film, chestii, impresii, replici de memorat, prestatia actorilor - atentie la Mirela Oprisor, in rolul "Adrianei"! Analiza o faceti singuri, cand iesiti din sala. Va recomand din toata inima sa va duceti la cinema ca sa vedeti "Marti, dupa Craciun". Finalul e... "wow" gen!

Azi imi facui timp sa vad un film chinezesc, de anul asta - Aftershock. E cutremurator. Am plans de m-a luat cu salvarea. Am zis "cutremurator" in oarecare legatura cu subiectul filmului: cutremurele dintr-o regiune a Chinei din 1976 si 2005. Recunosc, am avut o problema cu numele oraselor, personajelor... dar nu e panica. E un film, care chiar daca e chinezesc, nu e cu nimic mai prejos decat un film american sau mai stiu eu ce natie. N-am vazut un film care sa exprime mai bine imaginea unei catastrofe. In 1976 au murit 240.000 de oameni. Merita vazut si-asta, si vi-l recomand si voua, astia care mai cititi p-aici (cati oti mai fi ramas).

La final, pentru cine n-a vazut scurt-metrajul, iata-i pe marele Victor Rebengiuc si pe Mimi Branescu in roluri de exceptie:

Vreau vin la sticla mica

Nu-i asa ca piesa lui Rodrigo Leao si poza de sub ea se potrivesc? Asa zicam si eu. Imi place ca atunci cand ascult asa ceva (sau Fado) sa beau vin. Si invers (adicatelea cand beau vin sa ascult muzica portugheza, braziliana, etc.). D-asta voiam sa-mi deschid o cafenea decorata in stilul alora din Portugalia (n-am fost, dar am imaginatie bogata), unde sa vina oamenii sa-si bea cafeaua si sa citeasca ziaru' sau sa iasa seara cu prietenii sa bea un vin pe care nu-l gasesti prin toate carciumile, si sa aibe in urechi o muzica linistita si linistitoare, relaxanta. Astept investitori.

Pana atunci, ce nu-mi place mie p-aici pe la noi e ca nu exista sticle de vin mici. Adica, 0,33, 0,4 sau 0,5 litri. Eu, de departe prefer vinul berii. Iar cand merg pe undeva sa "have a drink" cu careva... toata lumea bea bere. E bine daca e cineva cu care sa bei o sticla de vin, dar in general nu e. Si daca e, gusturile difera. In concluzie, nu pot sa comand singur o sticla de vin, ca poate n-am iesit sa ma-mbat.

Asa ca... bai astia! Jidvei, Beciu' Domnesc, Murfatlar, Recas, Segarcea si care-oti mai fi... Isarescu cu Cramposia lui, Prince Stirbey... imbuteliati dragilor vin la 0,4, ca eu cred ca ar bea lumea. Nu suntem chiar asa betivi (betivii se imbata din bere si vodca, zic eu). Vin la 750 ml imi iau sa beau acasa cu cine vreau eu, il mai las la frigider... chestii. Distibuitorii, importatorii si toti bagati in treaba: 0,4!

Cine e pentru vin la 0,4 L sa ridice o mana!

Later Edit: imi adusei aminte! In Grecia am baut vin dintr-o sticluta de... 250 ml parca. Rosu, bun si parfumat.

28

Apasasi "play"?

"S-a dus pe &#!@ si vara asta. Am 27 si vine toamna. Cum e la 27?!? Nu stiu... ca n-am mai avut niciodata 27. Azi e prima zi."
...asa scriam acum un an si cateva zile in "De ziua mea"

Cam acelasi sentiment ma incearca si acum. Nu-mi place ca ziua mea imi aduce in fiecare an aminte ca s-a cam dus vara. Totusi, bine ca nu-s nascut pe 15 septembrie sau 1 octombrie :) Cred ca as fi fost trist in scoala, respectiv facultate.
Mama imi zice ca ma apropii de 30 (nu-mi vine sa cred) si ca n-am realizat nimic pana acum... doar am spart niste bani aiurea. Sunt chestii pe care le faci pentru ca trebuie sa le faci (asa o fi facut ea) si sunt chestii pe care constientizezi ca vrei sa le faci. Cred ca atunci cand te abati putin de la drum, e mai frumoasa revenirea... pentru ca revii cu ceva ce-ai invatat pe propria piele.

De cand nu mai stau in Bucuresti, am castigat vreo 9 kile (am 76), ceea ce e bine. Fumez 5-6 tigari pe zi si alerg cate 4 km neintrerupt (tot pe zi). Cred ca-s mai bine decat la 25. P-atunci nu puteam sa fug atat :) Nu-mi mai e frica... nici de moarte, nici de boli, nici macar de examenul de Rezidentiat. De cele mai multe ori simt lipsa oamenilor.

Pe langa "ziua mea", Revelionul e apa de ploaie. Toata lumea se distreaza, ciocaneste, poc-poc sampania, astea... De ziua mea, ma sperii. Constat ca a mai trecut un an, exagerat de repede... rememorez imagini vechi si am impresia ca s-au petrecut acum 2-3 luni. A mai trecut inca o vara. Asa trec mereu verile. Dar in asta, desi n-am serviciu, am impresia ca n-am avut concediu absolut deloc. Am nevoie de-o iesire. Si-am s-o fac; o iesire in vara in care-am facut 28. Pana nu vine toamna.

P.S.: le multumesc tuturor pentru urari, fie c-au venit pe care orala, prin telefon, sms, facebook & restul cailor de transmisie.

Mi-am luat permisul inapoi

...si-a fost exact ca in spotul de mai sus.
Am fost intr-o buna zi la Buzau; zi d-asta cu 38 la umbra, tra-la-la. Parc frumos "Crang". Umbra, lume... (mosi si kinderi, dar nu conteaza). Cu greu am gasit banca. Si-mi pare sincer rau ca am facut pipi in boscheti, dar vezica mea era la capatul puterilor dupa o lunga cautare a unei toalete publice. NU AU! Cu parere de rau pentru buzoieni, mi-au cedat sfincterele fix in parcul lor frumos. Dar parcul a fost la "trecerea timpului"... pentru permis am fost acolo.
Va mai amintiti Anexa2?

Ma duc la tipul care s-a ocupat de dosar, imi face procesul verbal (120 de lei in 48 de ore si 3 puncte), care-mi zice sa merg la rutiera la Eliberari Permise. Acolo... coada. Cald. In fata mea unul care nu prea intelegea ce i se intampla, ca trebuia sa vina mai devreme cu cateva zile, ca nu-stiu-ce...
- ... zice 15 zile de la data primirii Comunicarii
- Pai daca n-am primit-o?
- Nu stiu, dom'le... nu e problema mea...
- Sa stiti ca eu am fost plecat pe Litoralul romanesc
- Foarte frumos, domnule... ati fost, v-ati distrat, ma bucur pentru dumneavoastra, dar nu e treaba mea. Zice clar: "15 zile de la data primirii Comunicarii"
Vezi, ma? Buzoienii nu se duc la mare, fratior. Ei se duc pe litoralul romanesc! Ei nu merg la munte, ei se duc in statiunile montane...
La randul meu... dau Comunicarea de la Parchet, aia cu NUP-u', dau Dovada de circulatie sa vada ca n-am prelungit-o din martie...
- Tre' sa-l cautati pe agentul Nae...
- (pffff)
- sa mergeti la dansul sa va faca proces verbal...
- Am, am!, zic usurat. Mi l-a facut alt agent.
- Ah, bun... dar va mai trebuie cerere tip...
- Pai dati-mi, c-o completez acum...
- Nu avem noi. Mergeti la Buletine la parter si luati de-acolo.
Pana la "Buletine" sunt vreo 500 de metri. Acolo, era un tip care-mpartea cereri, dar n-avea d-asta. Incercati la un Xerox. Ajunsei, cumparai cerere, o completai... ma duc inapoi. Iar la coada, evindet.
- Am adus si cerere, completata, semnata, tot...
- Dati-le incoace... Da, va mai trebuie o copie dupa procesul verbal si gata.
- Pai de ce nu-mi ziserati ca-mi trebuie si d-aia, ca faceam copie cand fusei dupa cerere
- De unde sa stiu ca n-aveti copie?
Pfff...
Iar la Xerox, iar copie, iar coada. Am facut si dupa buletin. Asta n-a trebuit. Certificat de provenienta al ventilelor de la roti imi mai trebuia.
In fine... peste cateva ore, am revenit si mi-am recuperat permisul. Nu mai era coada.

Ideea e ca:
- daca aveti vreo treaba pe la vreun birou, luati-va o sacosa de rabdare.
- treceti pe la Xerox inainte si faceti copii dupa tot ce aveti... Buletin meteo, acte de omologare RAR, MCDL, RTS...
- oricum, e foarte posibil sa "va mai trebuie stampila pe timbru".

Noroc.

Am descoperit, ascultand dracovenii pe youtube, o cantareata foarte tare. O mexicanca... cu corason, astea:

DSK

Vazui la Croco ca-si puse Desktop-ul pe blog. O leapsa sau ceva.
Pai voi sunteti copii, fratiorilor. Eu nu fac lepse de-astea, dar zisei sa v-arat Desktop adevarat, ce mama dracu'! Incercati sa vedeti
dincolo de icons. E o poza preluata de la omu' meu Daniel, al carui site il am la Blogroll.






Uite... cu Rubi de Tormes am facut noi (KaTaNa) o piesa acum vreo 2 ani... "Vox Latina" se numeste, si e si ea pe youtube. I-auz' cum baga fata!