Poate ce unora dintre voi (ce-i drept, ca foarte putini... existand sanse extrem de mari ca ei sa nu citeasca aceste randuri) vi s-a intamplat sa iubiti atat de tare... Oricum: multa lume iubeste; si mai multa lume doar afirma ca iubeste... putini sunt aia care tind spre canibalism din iubire.
Eu imi doresc sa ajung la starea asta... in care sa iubesc atat de mult, incat sa am pofta
s-o devorez pe fata aia... Una e sa strangi intre dinti - cu o contractie maseteriana moderata - o buza... o bucata de san... o bucata de coapsa... Dar cum e sa-ti doresti sa si mesteci? Sa-i gusti carnea si sangele... (bine... daca tu, cel care vei comenta esti putin mistocar, vei face trimitere la perioada aia in care fata foloseste absorbante).Pana acum am avut sansa sa observ la doi oameni motivul asta: Patrick Süskind si Pascal Bruckner. Ambii contemporani. Primul - istoric; al doilea - filosof.
La Süskind, dragostea vine dintr-un parfum... e vorba de o nemasurabila dorinta trupeasca, data de un parfum... un parfum ce contopea mirosul mai multor fete, un melanj de mirosuri ale frumusetii. O picatura a generat o orgie intr-un loc public... intreaga sticluta a generat canibalism. Grenouille - personaju
l principal al cartii "Parfumul" e devorat din dorinta trupeasca.La Bruckner, e vorba de doua personaje: Rebecca si Franz. Care au - din dragoste si probabil din teama de a nu se plictisi unul de celalalt - diverse experiente sado-masochiste... ajungandu-se pana la scatofagie... Depasind limitele actului sexual normal (considerat a fi comun tuturor animalelor), perversiunea scoate din normal acest cuplu. Nu vreau sa fac un rezumat aici. Esential este ceea ce voi cita din memorie (am citit cartea acum vreo 2 ani, sper ca nu gresesc prea mult): "O doream atat de mult incat imi doream sa-i devorez viscerele... ficatul, splina, inima... doream sa mestec tot ce era in ea, tot de tinea de ea" (Franz despre Rebecca).
N-ai sa ajungi la asa ceva, nu? Nu te vezi in situatia asta, asa-i? Esti... un oarecare, un nimeni intre milioane de "Nimeni", care calca zilnic asfaltul... Poate va veni si ziua in care eu insumi voi inceta sa mai fiu un nimeni, un oarecare. Poate.
17 iunie 2008
Ce ai zice de o iubire canibala la figurat, care sa presupuna devorarea sufletului? ( ma refer la sentimente traite foarte intens si transpuse de la un partener la celalalt, la faptul ca celalalt poate intelege cu adevarat cum,ce, de ce gandesti....
RăspundețiȘtergereMie una mi se pare imposibil, pentru ca mi se pare ca asta ne-ar duce la fericirea aceea absoluta de care vorbeai ( si la sinucidere din punctul tau de vedere).
P.S. Am citit ambele carti.
Devorarea sufletului... hmmmm...
RăspundețiȘtergere1. Pentru mine "suflet" e sinonim cu intersectarea si interrelationarea mai multor arii coticale. Conexiuni neuronale. Sufletul e la nivel sinaptic. E chimie.
2. Chestia asta tinde deja spre metafizic. Nu stiu. Si unde nu stiu, nu ma bag. Sper ca te multumeste indeajuns raspunsul meu.
Imposibil? Asa tind sa cred si eu. Oamenii nu pot atinge starile astea (inclusiv fericirea suprema). Sunt niste stari transcedentale, pe care putem doar sa le imaginam, sa le citim imaginate de altii, sa le visam...
Mersi pentru comentariu si pentru interesul ce l-am dedus din el.
nu e vorba de faptul in sine ci de starea care te'ar duce la a'ti imagina astfel de lucruri...la a'ti dori sa ii simti sangele,viata ei in tine...e nivelul urmator al adoratiei...putem doar sa ne imaginam situatia..dar cati au curaj sao faca? cati diferentiaza macabrul de pasiune pura?!...victime ale unei societati care judeca orice miscare, ne cenzuram mintea...singurul loc in care am avea libertate sa traim 100% so think again astia care se poticnesc in "normalitate" ...
RăspundețiȘtergeremultumesc...
Exact. Asta a mai fost postat si in alta parte, si cei care au comentat m-au intrebat daca as face asa ceva. Dar eu nu vorbesc de a face sau a nu face (aceasta-i intrebarea! :) ), ci de a gandi sau nu gandi... a ravni sau a nu ravni. E de-ajuns sa ajungi sa-ti doresti, sa salivezi... nu neaparat sa musti.
RăspundețiȘtergerede obicei astfel de stari, puseurile astea de canibalism cum le spui tu, sunt induse de cele mai multe ori nu de persoana pe care vrei s-o devorezi (culmea! ea aproape ca n-are legatura cu asta, doar ca e disponibila spre a fi devorata in mom ala), ci mai degraba de o muzica anume, o imagine intensa, un atac de panica... ma rog, ceva care te excita (nu numai, sau nu in primul rand sexual) peste limita. astea sunt totusi doar niste puseuri, numai gandul sau faptul ca-ti imaginezi asa ceva oboseste (ca o betie - e misto in timpul dar nasol dupa).
RăspundețiȘtergerePS Totusi, ca vbeai de carti, ma gandesc ca ti-ar placea Agota Kristof - Trilogia gemenilor
Anonimule, mersi de recomandare. Am s-o caut.
RăspundețiȘtergereAtacuri de panica - de bine, de rau - am... :))
cu placere.
RăspundețiȘtergerein plus, faza asta cu devoratul nu e ceva la care poti ajunge, ci ceva la care te poti intoarce (copiii au chestia asta - sa stranga puiul pana il omora din dragoste, s-o stranga pe mama pana o sufoca, sa muste jucariile si sa le rupa incercand sa ajunga in "sufletul" ei etc). in timp, omul se inhiba (intru salvarea existentei semenilor si a propriei constiinte).
nimic nu poate impiedica 2 oameni sa se plictiseasca unul de altul intr-o relatie, nici macar o sexualitate a-normala (in sensul de dincolo de normal, nu in sensul de gresit). si de coca cola te saturi la un mom dat (:)), singura sansa a unei relatii sa reziste pt totdeauna e despartirea inainte de epuizarea ei, cat sa mai ramana o urma de tensiune intre cei 2 (orice fel de despartire).
Da.. ultimul post e chiar destept.
RăspundețiȘtergere